Noaptea magică de la München: prima mea finală Champions League

Când am început fotografia sportivă, tot ce îmi doream era să fotografiez un meci internațional important. Cu timpul, am început să visez cu ochii deschiși la o finală de Champions League, chiar dacă părea un obiectiv greu de atins.

Finala din acest an urma să se dispute pe stadionul Allianz Arena din München — locul unde am luat pentru prima dată contact cu fotbalul mare. Am fost acolo ca spectator la un Bayern München – Real Madrid, în semifinalele Champions League, dar și la două meciuri de la EURO 2024: România – Olanda și Spania – Franța. Tot pe acest stadion am fotografiat și primul meu meci de Champions League: Bayern München – Celtic Glasgow.

Când am primit răspunsul de la UEFA, pe lângă bucuria imensă pe care am simțit-o, am realizat că urmează să trăiesc o experiență cu adevărat unică. În timp ce îmi planificam călătoria, fără să iau în calcul varianta avionului, mă gândeam că drumul până la München ar putea fi în același timp lung și obositor. Am avut însă noroc: bunul meu prieten Marius — cel care m-a ajutat, de altfel, să fac primii pași în fotografia sportivă la nivel mai mare — a decis să mă însoțească.

Am plecat cu două zile înainte, pentru a ajunge la timp pentru antrenamentul oficial dar și la Fan Festivalul organizat în centrul orașului. Așa că ne-am urcat în mașină și am pornit la drum.

După aproximativ 14 ore de condus, am ajuns în Salzburg, la doar o oră și jumătate de München. Am avut și aici noroc: cumnatul meu, care locuiește în zonă, ne-a lăsat să stăm la el pe toată durata evenimentului, fiind plecat în vacanță.

Ziua dinaintea finalei

Cu o zi înainte de finală, ne-am trezit devreme și am pornit spre München. Ajuns pentru prima dată la un Fan Festival, am rămas impresionat de cât de bine era organizat evenimentul și de numărul mare de suporteri prezenți încă din primele ore de la deschidere.

În fiecare oraș care găzduiește o finală europeană este organizat timp de câteva zile, în centrul orașului, un festival dedicat fanilor, cu numeroase activități. Sponsorii competiției pregătesc diverse evenimente, unele chiar cu premii, iar în zonă este amplasată o scenă mare unde, seara, au loc concerte cu DJ. În ziua meciului, partida poate fi urmărită pe un ecran gigant, instalat special pentru suporteri.

La un an după ce au găzduit meciuri la Campionatul European, nemții au demonstrat din nou cum poate fi organizat cu succes un eveniment de asemenea amploare. Am petrecut aproximativ trei ore plimbându-ne prin zona festivalului și nu ne-am plictisit nicio clipă. Am avut ocazia să vedem fotbaliști legendari precum Kaka, Seedorf, Iniesta sau Ribéry, veniți pentru un meci demonstrativ, am vizitat magazinul oficial și chiar am reușit să ne fotografiem cu trofeul Champions League, expus special pentru fani.

Deși aș fi stat toată ziua la festival, timpul era limitat, așa că m-am îndreptat spre stadion pentru a-mi ridica acreditarea și pentru a fotografia antrenamentul oficial al ambelor echipe. Cu o zi înaintea unei finale europene, este organizat un antrenament deschis presei acreditate, care durează aproximativ o oră și în cadrul căruia fotografii și jurnaliștii pot filma sau fotografia fără restricții.

În momentul în care am pășit pe stadion, am realizat pentru prima dată privilegiul de a participa la un eveniment atât de important. Am avut ocazia să fotografiez, în avanpremieră, starurile care peste doar o zi urmau să umple stadionul și să țină milioane de oameni în fața televizoarelor, cu sufletul la gură.

Cei de la Inter au susținut un antrenament mult mai complex, repetând inclusiv faze de joc sub supravegherea lui Simone Inzaghi. De cealaltă parte, PSG s-a limitat la o serie de centrări și șuturi la poartă, oferind publicului un antrenament mai degrabă relaxat. Prima mea impresie a fost că Inter pare mai pregătită și mai concentrată, însă desfășurarea meciului avea să mă contrazică.

La plecare, în drum spre parcare — aflată destul de departe de stadion — am prins un apus superb. Nu l-am fotografiat, dar l-am privit în liniște, ca pe un moment de respiro după o zi plină. După orele petrecute pe gazon și în jurul arenei, m-am așezat câteva minute pe o bancă afară și am savurat momentul.

În mai puțin de 24 de ore, stadionul urma să fie plin, luminile aprinse, iar milioane de oameni din întreaga lume aveau să fie conectați la același spectacol.

Ziua meciului

In ziua meciului, deși îmi doream să mai fac o tură prin festival, am știut că seara urma să fie lungă, așa că am decis să plec direct spre stadion. Am ajuns cu mai bine de trei ore înainte de start, chiar atunci când porțile pentru presă se deschideau. Deși mai era mult până la meci și credeam că voi fi printre primii, spre surprinderea mea zona presei era deja plină, iar agitația dinaintea partidei și importanța momentului se simțeau în fiecare colț.

Jurnaliștii făceau ultimele repetiții înainte de transmisiunile în direct, iar fotografii ieșiseră deja pe teren pentru a-și ocupa locurile de unde urmau să surprindă cele mai bune cadre. La astfel de meciuri, locurile și pozițiile fotografilor sunt stabilite dinainte: agențiile de presă renumite au prioritate, iar restul ocupă spațiile rămase în funcție de importanța publicației sau agenției pentru care lucrează.

După ce m-am așezat pe locul meu și mi-am pregătit echipamentul, fiindcă mai rămânea mult timp până la start, am pornit să mă plimb prin zona presei și să privesc împrejurimile. Eram fascinat de cât de multe vedete se aflau în jur, la doar câțiva metri. Mă simțeam ca un copil care descoperă lumea pentru prima dată. Pe lângă mine treceau fotbaliști pe care îi admirasem dintotdeauna, precum Del Piero sau Sneijder, acum deveniți comentatori TV pentru posturile sportive care transmiteau informații de la marginea terenului.

Un moment amuzant a fost când, lângă tunel, am văzut un grup de câțiva băieți și o fată, opriți de lume pentru selfie-uri. Am întrebat un coleg cine sunt și, spre rușinea mea, am aflat că era trupa Linkin Park, care avea să țină un show înaintea meciului. Singurul pe care îl recunoșteam era Chester, iar după plecarea lui nu mai urmărisesem evoluția trupei.

După aceea, m-am îndreptat spre sala de conferințe, unde a avut loc o scurtă ședință pentru fotografi. Ni s-au prezentat regulile de respectat pe teren și desfășurarea programului. Am avut timp și să iau ceva de mâncare de la zona presei — un bufet complet cu gustări, băuturi și chiar bere, deși aceasta putea fi servită doar după încheierea meciului.

M-am întors apoi pe teren, nevrând să ratez niciun moment, mai ales că stadionul se umplea treptat și echipele urmau să iasă la încălzire. Pentru presa din România, importanța meciului era dublată de prezența unei brigăzi de arbitri români la centru, conduși de Istvan Kovacs. Pentru țara noastră, era un moment de mândrie: după Ion Crăciunescu, un alt arbitru român urma să conducă o finală de Champions League, iar acest lucru reprezenta un subiect deosebit de relevant pentru presa noastră și unul dintre motivele pentru care mă aflam acolo ca fotograf.

Timpul trecea extrem de repede, iar marele meci urma să înceapă. Pe stadion nu mai era loc să arunci un ac, iar înaintea partidei a avut loc un show susținut de trupa Linkin Park și de artistul german David Garrett. Am rămas profund impresionat de rapiditatea și organizarea cu care scena concertului a fost amenajată și apoi dezafectată, iar echipele au pășit pe teren, pregătite să asculte pentru ultima dată imnul Champions League în acel sezon.

Despre desfășurarea meciului nu are rost să vorbesc prea multe, mai ales că toată lumea a văzut victoria clară a celor de la PSG, care nu le-a dat nicio șansă celor de la Inter, o echipă care a părut epuizată și fără nicio idee de joc. Fiind concentrat să nu ratez momente importante și cu aparatul mereu la ochi, nu am reușit să îmi dau seama pe moment ce se întâmpla pe teren; unele goluri nici nu le-am văzut, fiind poziționat în cealaltă parte a gazonului. Stând pe teren, la nivelul ierbii, vizibilitatea este bună doar la poarta lângă care te afli, iar la cealaltă poartă nu poți vedea mare lucru.

După fluierul final, ne-am adunat din nou la mijlocul terenului pentru a fotografia festivitatea de premiere. PSG câștigase pentru prima dată marele trofeu, iar această seară avea să rămână în istoria clubului. Fiind mulți fotografi, a fost amenajat un podium cu mai multe rânduri, astfel încât să încăpem cu toții și să nu ratăm momentul principal al serii. Marquinhos a ridicat trofeul deasupra capului, iar astfel a început marea sărbătoare a francezilor, sub privirile îndurerate și lacrimile jucătorilor de la Inter.

Un alt moment important a fost coregrafia fanilor francezi, care au afișat un banner cu o fotografie a lui Luis Enrique ținându-se de mână cu fiica sa, Xana, după ce câștigase primul trofeu de Champions League cu Barcelona în 2015. Gestul a fost și un omagiu emoționant pentru Xana, care a decedat prematur, la doar 9 ani, și care, acum, parcă privește mândră de sus, din cer, la tatăl ei.

A urmat apoi un moment de haos controlat: suporterii Paris Saint-Germain au intrat în număr mare pe gazon pentru a sărbători alături de jucători. Ni s-a spus clar că nu avem voie să pășim pe teren, însă eu îmi lăsasem echipamentul pe cealaltă parte a stadionului, așa că singura cale de a ajunge la geanta mea a fost să traversez terenul printre fani și jucători. În același timp, jandarmii începeau să intre pe gazon pentru a readuce ordinea, iar atmosfera devenise o adevărată nebunie: oameni alergau în toate direcțiile, unii se îmbrățișau, alții făceau poze, iar câțiva fani au tăiat chiar și plasa porții pentru a lua o bucată acasă, ca suvenir.

M-am întors apoi în zona presei pentru a prelucra câteva fotografii și pentru a aștepta ca stadionul să se mai golească, înainte de a pleca spre cazare. Pe drumul spre Salzburg, liniștea din mașină mi-a oferit timp să adun gândurile. Abia atunci am realizat cu adevărat ce experiență trăisem: tocmai participasem la un moment memorabil în istoria sportului, unul pe care aș vrea să-l repet oricând. În cele din urmă, amintirile sunt cel mai prețios lucru cu care rămâi după astfel de momente, și tocmai acestea fac ca întreaga experiență să fie de neuitat.