Rapid – Universitatea Craiova 1-1 [Match Report]

          Rapid și Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în derby-ul etapei a 30-a din Superliga României. Partida a fost echilibrată și tensionată, cu puține ocazii clare în prima repriză, în care ambele echipe au preferat să joace precaut. Rapid a avut primele încercări prin Petrila și Grameni, însă fără să pună în real pericol poarta oaspeților.

          După pauză, meciul a devenit mai tensionat. Craiova a deschis scorul în minutul 49 prin Nicușor Bancu, care a finalizat o fază rapidă de atac. Giuleștenii au reacționat prompt și au egalat în minutul 55, când Alexandru Dobre a înscris după o acțiune prelungită în careul oltenilor, faza la care rapidiștii au cerut penalty.

          Jocul a fost întrerupt pentru puțin timp după ce în tribune s-au simțit gaze lacrimogene. Până la final, niciuna dintre echipe nu a mai reușit să profite de ocaziile avute, iar derby-ul s-a încheiat la egalitate.

          Rezultatul menține Craiova pe primul loc înainte de play-off, în timp ce Rapid intră în lupta pentru titlu de pe poziția secundă, cu doar două puncte mai puțin după înjumătățirea punctelor.

          Astăzi și ultimul meci al sezonului regulat, confruntarea dintre CFR Cluj si Dinamo, partidă care va stabili clasamentul final înainte de startul play-off-ului.

Read Previous

Rapid – Universitatea Craiova 1-1 [Photo Gallery]

Read Next

AC Milan a câștigat Derby della Madonnina, scor 1-0